Home POLITIC Deputat PNL,Dumitru Oprea: ” Ancheta Parchetului Militar trebuie să ofere răspunsurile acum, nu peste luni sau ani!”

Deputat PNL,Dumitru Oprea: ” Ancheta Parchetului Militar trebuie să ofere răspunsurile acum, nu peste luni sau ani!”

5 min read
0

„În istoria noastră recentă nu a mai fost atât de evidentă miza uriaşă pentru PSD-ALDE de a deţine controlul asupra sistemului judiciar, perla coroanei unui regim abuziv, cu tendinţe clare totalitare. De aceea, ancheta deschisă de Parchetul Militar, în urma evenimentelor din seara şi noaptea de 10 august, din Piaţa Victoriei, va fi, într-o anumită măsură, proba dacă statul român mai este unul funcţional, un stat de drept. Procurorii militari sunt obligaţi să găsească adevărul, iar acesta presupune răspunsul la cele mai importante întrebări. Cine au fost cei care au provocat violenţele la protestul Diasporei? Cine a comandat deturnarea mitingului într-o acţiune care să conducă la acte de violenţă?

Coaliţia PSD-ALDE a demonstrat încă o dată că nu are acelaşi interes cu al poporului, acuzând iar conspiraţii privind dărâmarea Guvernului şi implicarea serviciilor secrete. Însă, minciuna nu mai poate să păcălească aşa de uşor cel mai activ segment al societăţii, cel căruia i-a ajuns cuţitul la os după doi ani de guvernare prin propagandă, nu prin acte administrative. În era reţelelor de socializare, adevărul nu mai poate fi ascuns prin propaganda unei televiziuni de stat, aflată sub control politic. Probele video de la protest cântăresc deja foarte mult în stabilirea faptelor şi a vinovaţilor.
Implicări ale unor elemente turbulente, parcă „puse cu mâna“, în cadrul unor proteste de amploare, s-au văzut şi în iarna lui 2012 şi a lui 2016. Totuşi, Jandarmeria nu a acţionat atât de brutal cum a făcut-o în noaptea de 10 spre 11 august, când a luat decizia de evacuare a unei mulţimi de 100.000 de persoane şi a aruncat cu gaze lacrimogene asupra unui număr imens de oameni! Din păcate, răspunsuri nu au fost primite nici pentru acţiunile din 2012 şi nici pentru cele din 2016. Însă, aşteptăm ca, măcar acum, în urma acestui odios episod al istoriei noastre democratice, să avem răspunsuri complete şi la timp. Violenţa trebuie prevenită şi, atunci când prevenţia eşuează, pedepsită exemplar. Întreaga societate, toţi participanţii paşnici la protest, care au avut de suferit de pe urma acţiunilor Jandarmeriei, inclusiv victimele din rândul jandarmilor aşteaptă ca justiţia română să stabilească acum cine se face vinovat, nu peste luni şi ani.
De asemenea, dacă instituţiile puse să apere poporul ajung să acţioneze cu brutalitate împotriva acestuia la comandă politică, atunci vinovaţii trebuie găsiţi şi pedepsiţi aşa cum prevede legea. Dacă o putere crede că poate lua orice decizie împotriva poporului doar pentru că s-a întâmplat să primească un vot la un moment dat, atunci trebuie să plătească pentru faptele sale mai înainte în faţa Legii, după care şi în faţa electoratului. Într-un stat democratic puterile se supraveghează una pe alta tocmai pentru a evita abuzurile şi dictatura! August 2018 nu mai poate semăna cu Iunie 1990”, a declarat deputat PNL, Dumitru Oprea.

Articole recente
Load More Related Articles
Load More By Redazione
Load More In POLITIC

Check Also

Italia/ Viața româncei Vasilica Nicoleta Neață a fost curmată de italianul Raffaele Esposito

Vasilica Nicoleta Neață a fost agresată și bătută, după care a fost sufocată. Cadavrul ei …