Home NEWS Carburanții mai scumpi în România decât în Europa. În schimb salariile….

Carburanții mai scumpi în România decât în Europa. În schimb salariile….

3 min read
0

Primii 10 ani ai României în Uniunea Europeană s-au împlinit pe 1 ianuarie 2017. Dacă ne uităm în portofel, vedem schimbări. De tot felul. Chiar dacă salariile au crescut, românii sunt tot printre cel mai slab plătiţi angajaţi din Uniunea Europeană. Salariul mediu net pe economie era echivalentul a 300 de euro la 1 ianuarie 2007 când am intrat în Uniunea Europeană şi până acum s-a mărit doar cu 150 de euro. Asta înseamnă că puterea de cumpărare a unui om obişnuit este puţin peste jumătate din media comunitară. În plus, lefurile mari ale bancherilor au rămas de căruţă. Informaticienii chiar dacă sunt acum cel mai bine plătiți, în medie cu două salarii şi jumătate pe economie, angajaţii altor industrii abia supravieţuiesc.

Carburanţii au ajuns să coste pe piaţa românească, fără taxe, mai mult decât media din Uniunea Europeană în unele perioade din 2016. Asta deşi România este printre puţinele state europene care mai produce ţiţei, dispune de capacităţi mari de rafinare şi chiar exportă carburanţi în statele vecine. Însă principala cauză a preţurilor mai mari decât ar fi normal din România este de natură legislativă, legislaţia românească impunând bariere birocratice, în primul rând legate de realizarea de stocuri, la intrarea pe piaţă a altor jucători şi limitând importul carburanţilor ieftini din alte ţări. In ciuda faptului ca prețul benzinei, la pompa, în Romania este cel mai scazut din intreaga Uniune Europeana , lunar, un angajat roman poate sa își alimenteze mașina, din salariul minim garantat de către stat, cu doar aproape trei plinuri de benzina, fapt care ne plasează pe penultimul loc în rândul statelor membre ale UE.

Load More Related Articles
Load More By Redazione
Load More In NEWS

Check Also

Italia/ Viața româncei Vasilica Nicoleta Neață a fost curmată de italianul Raffaele Esposito

Vasilica Nicoleta Neață a fost agresată și bătută, după care a fost sufocată. Cadavrul ei …